CONTINUU NEDECOMPOZABIL - TRĂIND CU MORŢII
Cap Dolojman / Orgame / Argamum / Jurilovca -  iulie - octombrie 2020

Imanenţa sensului la semn obligă ochiul să insiste asupra formei şi să se lase captat de ea, pentru a i se comunica o energie conţinută. Un albastru, bunăoară, are o valoare cromatică şi, totodată, un anumit răsunet kinestezic īn tonicitatea corporală, un efect aductor, iar acest sens al albastrului se sesizează lent. La fel şi īn cazul liniilor īn scriere, singura valoare a verticalelor, orizontalelor, buclelor şi unghiurilor este aceea de elemente distinctive, constituante ale semnificanţilor scripturali, īn vreme ce īn opera figurală ele capătă o valoare energetică, obligīnd ochiul să zăbovească asupra figurii, să o cerceteze īn capacitatea ei de rezonanţă corporală şi emoţională.

Semnele figurale sīnt iconi cu dublă funcţie semantică: ele denotă iconic, prin reproducerea aspectelor vizuale şi substituirea celor tactile, obiectele la care se referă şi, totodată, exprimă iconic-conotativ experienţa subiectivă a modului de raportare la spaţiu şi de resimţire a timpului. Iconicitatea denotativă, referenţială, se explică prin analogia dintre modelul de relaţii construit de elemente grafico-plastice ale sistemului şi relaşiile perceptive pe care le construim īn cunoaşterea directă şi īn memorarea obiectelor. Cutare configuraţie de linii şi culori reprezintă cutare obiect; oblicitatea denotă adīncime şi mişcare; distorsiunea formei, gradările valorice şi cromatice, suprapunerile şi ocultările figurilor denotă tridimensionalitate; modulaţia cromatică denotă comportamentul suprafeţelor īn funcţie de atmosferă, de lumina primită şi de cea reflectată. Pe līngă această funcţie referenţială (şi uneori īn lipsa ei) semnele figurale au şi o funcţie expresivă, īntemeiată pe conotaţie: proces de semnificare īn care o pereche semnificant-semnificat devine semnificantul unui surplus de sens, ambiguu, inepuizabil. Fie că se referă sau nu la ceva, configuraţiile liniare sau cromatice pot avea conotaţii cum sīnt cele de graţios, nervos, aspru, transparent, elastic, sau, ca nişte expresii fizionomice, paşnic, prietenos, posomorīt, ameninţător etc.

Pentru a studia tabloul ca obiect semiotic, se pune problema decupării şi articulării lui. Un enunţ verbal, se ştie, prezintă dubla articulare a unităţilor semnificative (cuvintele) şi a unităţilor distinctive (foneme), ceea ce asigură comunicării economie de termeni şi eficienţă. Ar putea fi numit, īn limbajul figural, elementele de linie, valoare şi culoare unităţi distinctive? Poate că da, avīnd īnsă īn vedere deosebirea esenţială că numărul lor nu mai este nici finit şi ele nu mai sīnt guvernate de un sistem de opoziţii reglementat cu stricteţe de un cod. Īn procesul realizării operei, aceste elemente devin infrasemne, constituente ale semnelor figurale, care la rīndul lor, se integrează īn figuri. Figurile asigură semnelor unitate de integrare şi de sens. Ele pot fi numite prin referenţii lor obiectuali, aplicarea releului lingvistic permiţīnd articularea obiectului figural, care altminteri rămīne un continuu nedecompozabil.

 

 

Discurs şi figură. Semiotica mesajului figural
(fragment)
Theodor REDLOW
Revista PEUCE S.V. VII / 1979 Institutul de Cercetări Eco-Muzeale “Gavrilă Simion” Tulcea

 

 

   

"Figurile asigură semnelor unitate de integrare şi sens. Ele pot fi numite prin referenţii lor obiectuali, aplicarea releului lingvistic permiţīnd articularea obiectului figural, care altminteri rămīne un continuu nedecompozabil." ( Th. Redlow, 1979) Este o continuare firească, a ceea ce am prezentat apriori, la "Malul lacului Razelm" īn 2018, poezii enigmatice islandeze, kenningar, a lui Jorge Luis Borges īn "Septentrion şi baroc" : "Ele (kenningar) definesc obiectele, mai puţin prin īnfăţişarea şi mai mult prin utilitatea lor." Deci: continuu nedecompozabil! la fel ca īn dominou, dacă scoţi o piesă, nu mai merge: analizăm trecutul, cunoaştem prezentul şi prevedem viitorul, toate continuu... Asta ne face să fim parte a unei civilizaţii, să ne īnţelegem poziţia spaţio-temporară, să "trăim cu morţii". Nimic nou sub soare... (Socrates). Sau cum anticipase Ştefan Ungurean, "aşa ar arăta povestea īn photoshop".

 

Din 1984, de cīnd l-am cunoscut pe Theodor Redlow, pīnă īn iarna aceasta, 2019, nu am ştiut de articolul publicat īn revista PEUCE S.V.VII, din 1979. Īmi proiectasem deja o nouă expoziţie, gīndisem o idee despre o polarizare a subiectului, de la groapa precolonială cu oseminte de sub zidul sudic al cetăţii, la turismul modern, aproape digitalizat… ca să nu zic virtual. Am citit şi recitit textul lui T.R. şi m-am re-activat "optzecistic" cu mai multă convingere că merită să fac această expoziţie. Pandemia coronavirus īmi validează ideile, făcīndu-le să nu mai fie morbide, ci să devină moralizatoare, īncărcate de simţul responsabilităţii, al resemnării şi totodată al demnităţii īn faţa existenţei. Scopul este de a surprinde starea, atitudinea oamenilor īn momentul īn care se vor raporta la timpul, acţiunea şi momentul prezentat. Poate fără coronavirus expoziţia ar fi fost greu de acceptat, calificată agresivă, ciudată, morbidă.

 

 

Tema expoziţiilor anterioare divaga īn jurul comunicării, a sentimentului că nici grecii, romanii, sciţii şi nici noi nu suntem singuri... Cum comunicau, cum īncercau să comunice: prin relaţia cu divinitatea, construind Heronul, mormintele, basilicile. Apelau la divinitate pentru a spune că au trăit acolo, că au făcut ceva. Nu ne rămīne decīt să ne asumăm noi rolul divinităţii, să considerăm că au făcut asta pentru ca noi să-i cunoaştem: Peste o mie, două, trei de ani vor veni unii şi vor săpa să vadă cum am trăit noi... Ce tip de politician trebuie să fii să planifici – să-ţi planifici imaginea – pentru atīţia ani? Comunicarea nu este doar īntr-un sens, iar metaforic vorbind, la munte apa curge la vale, iar la mare apa se īnalţă īn īnalturi. Comunicarea celor ce au trăit va ajunge la cei care vor veni, la fel ca circuitul apei īn natură, informaţia fiind transmisă apelīnd la memoria colectivităţii. Nevoia de sens, certitudinea sau incertitudinea, comunicarea, se regăsesc īn memorie, aşa cum imunizarea, tot un fel de memorie, atīt de venerată astăzi, nu este decīt un răspuns – un fel de comunicare - la/cu cea mai simplă formă de viaţă, agent patogen, invizibil cu un microscop obişnuit: virusul.

   

 

Sorin-Cristian AILINCĂI

Trăind cu morții.
Īnmormāntări īn așezările de la īnceputul epocii fierului īntre Balcani, Tisa și Nistru
Academia Romānă - Centrul de Studii Transilvane Cluj-Napoca 2015

(fragment şi schiţă)

Cunoscut īn literatura de specialitate mai ales pentru descoperirile din epocă greacă (arhaică şi elenistică) şi romană, situl de la Capul Dolojman a fost locuit īncă din prima epocă a fierului, vestigiile descoperite fiind atribuite culturii Babadag.
Este vorba de o groapă săpată īn panta stāncoasă a promontoriului, adāncă de 0,80 m, fundul fiind amenajat cu grijă, aproape orizontal faţă de īnclinarea terenului. Complexul a fost parţial distrus īn antichitate de un zid construit direct pe stāncă, dar se poate presupune că forma acestuia ar fi fost ovală. Īn profil, groapa avea formă tronconică, exceptānd peretele de NV care se prezintă sub forma a două trepte. Pe fundul gropii, direct pe stāncă s-au descoperit oseminte umane ce provin de la treisprezece indivizi.